Sfârșitul săptămânii trecute a prins Școala Gimnazială nr. 1 Turluianu din comuna Berești Tazlău în dublă sărbătoare: Ziua Școlii și Ziua Europei.
Moment prielnic, așadar, de adunare a elevilor, cadrelor didactice și părinților, dar și a unor invitați speciali precum reprezentanți ai autorităților locale, Biserică, sau Poliției, pentru a împărtași emoții prin cântec, dans, șezători literare, piese de teatru, expoziții de desene și alte asemenea frumoase momente. Totul s-a petrecut în cadrul celei de-a patra ediții a manifestării „Ziua Școlii”, în acest an, un moment aparte al festivității constituindu-l aniversarea a 40 de ani de activitate didactică în unitate a învățătorului Gheorghi Teriș și a soției sale, educatoarea Elena Teriș care, ne-a dezvăluit prof.dr. Viorel Georgian Dumitru, coordonator de proiect, „«pe cărarea lui Teriș», străbat pădurea dintre Cernu și Turluianu, timp de o oră, zi de zi, iarnă și vară pentru a ajunge la școală, neexistând posibilitatea navetei cu un mijloc de transport”.
Cu aceeași ocazie, a Zilelor Școlii, a fost comemorat și directorul Școlii Turluianu, Alexandru Bobeică Diaconu cel care, preț de 25 de ani și-a pus amprenta asupra actului educațional în unitate. Un alt moment important al manifestării l-a constituit lansarea „Monografiei satului Turluianu”, realizată de Ioan Cozma, evenimentul bucurându-se de prezența invitaților speciali Corneliu Lupeș, director al școlii în anii ’70 și membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Bacău, și Daniel Nicolescu, profesor de limba română, dar și a altor cadre didactice dedicate.
Lasă un răspuns