Licitația pentru șoseaua de centură a Bacăului a fost contestată

Licitația pentru șoseaua de centură a Bacăului a fost contestată
– licitația pentru șoseaua ocolitoare a municipiului Bacău a fost contestată de asocierea de firme clasată pe locul al doilea – aceasta a reclamat vicii de procedură, deși a avut o ofertă cu 20 milioane de euro mai mare decât compania turcească care a câștigat – constestația pune în pericol începerea execuției lucrărilor, care întârzie până la soluționare

Decizia Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) de a desemna compania turcească Eko Insaat Ve Tic As drept câștigătoarea licitației pentru constucția șoselei de centură a municipiului Bacău a fost contestată. Acțiunea a venit din partea asocierii de firme Max Boegl Romania SRL – Astaldi SpA, clasată pe locul al doilea.

În cursa pentru construcția rutei ocolitoare a Bacăului s-au înscris zece firme, iar la final oferta a două dintre acestea a fost eligibilă, câștigătorul fiind desemnat compania turcească Eko Insaat Ve Tic As. La finalul evaluării, comisia de la CNADNR a situat pe primele două poziții, după prețul cel mai mic, societățile Eko Insaat Ve Tic Arts, care a avut prețul ofertat de 393,8 milioane de lei, și Asocierea Max Boegl Romania SRL – Astaldi Italia, cu prețul de 488,4 milioane de lei. După afișarea rezultatului, au fost zece zile în care se puteau depune constestațiile, iar în ultima zi firma de pe locul doi a contestat desemnarea câștigătorului. Deși au fost speranțe că nu vor fi contestații care să pună în pericol execuția unei lucrări atât de importante pentru Bacău, așteptată de mai bine de 20 de ani, dar și pentru toată regiunea care folosește E 85, o companie care a făcut o ofertă financiară cu 20 de milioane de euro mai mare a reclamat vicii de procedură de natură tehnică. Cei de la Max Boegl au cerut în contestație anularea adresei prin care s-a comunicat rezultatul atribuirii, anularea raportului procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică, anularea deciziei autorității contractante de desemnare a ofertei câștigătoare, precum și de desemnare a ofertei subscrisei ca fiind pe locul al II-lea și obligarea autorității contractante să reia procedura de achiziție și reevaluarea ofertei desemnate câștigătoare de la etapa verificării admisibilității acesteia.

Așa cum de mai multe ori s-a atras atenția asupra punctelor slabe ale legii achizițiilor publice, care de-a lungul timpului a generat contestatari de meserie, firme care au depus contestații pe bandă rulantă și din cauza lor s-au întârziat proiecte importante pentru comunități, deși la final s-a dovedit că nu aveau dreptate, același lucru s-a întâmplat și acum. Rămâne de văzut dacă autoritățile statului care vor judeca cazul vor da dovadă de celeritate și acest proiect de infrastuctură atât de important pentru zona noastră să demareze cât mai rapid, iar lucrările să nu întârzie din cauza contestației. Dacă oamenii politici și-au făcut datoria și au reușit să introducă acest proiect pe ordinea de zi a Guvernului și să obțină finanțare, un lucru foarte dificil în această perioadă de realizat, este de așteptat ca instituțiile abilitate să își aducă contribuția pentru ca în cel mai scurt timp să se demareze construirea soșelei de centură a municipiului Bacău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>