CEC Bank a semnat cu Fondul European de Investiţii (FEI) un acord de finanţare şi garantare cu partajarea riscurilor, în cadrul iniţiativei JEREMIE (Joint European Resources for Micro to Medium Enterprises).
Finanţările se vor acorda în condiţii extrem de avantajoase, pentru realizarea de investiţii si pentru finanţarea capitalului de lucru al IMM-urilor, inclusiv al întreprinderilor individuale, asociaţiilor familiale, persoanelor fizice autorizate. Valoarea totală disponibilă pentru noile împrumuturi este de 10 milioane de euro, în echivalent lei, contribuţia fiecăreia dintre instituţii fiind de 50% din valoarea finanţărilor acordate. „Suntem convinşi că astfel de instrumente financiare răspund nevoilor actuale de finanţare ale clienţilor, care vor beneficia astfel de condiţii de preţ avantajoase şi garanţii flexibile – ne-a declrat Radu Graţian Gheţea, preşedintele CEC Bank. În plus, clienţii vor dispune de consultanţă profesionistă pentru finanţarea investiţiilor şi a capitalului de lucru, prin intermediul Birourilor de consiliere dedicate IMM-urilor şi sprijinirii proiectelor de accesare a fondurilor europene din fiecare judeţ.”
Şi Hubert Cottogni, Head of Mandate Management FEI, a opinat asupra semnării acestui acord. ”Extindem dezvoltarea ajutorului financiar pentru IMM-urile din România prin adăugarea unei bănci româneşti importante la schema noastră de împrumuturi accesibile – ne-a spus oficialul FEI. În cadrul iniţiativei JEREMIE noi eliminăm obstacolele tradiţionale pentru bancă şi IMM-uri şi oferim fiecărei părţi implicate soluţiile necesare pentru a menţine un flux puternic de finanţare pentru dezvoltarea afacerii.”
Lasă un răspuns