Clubul “Sandru” din Onesti, pe Locul III la Trofeul Montaniada

In cea de-a V-a etapa a Campionatului national de turism sportiv, Trofeul Montaniada, care s-a desfasurat recent, in Muntii Fagaras, Clubul de Ecologie si Turism Montan (CETM) “Sandru” a reusit sa urce din nou pe podium, ocupind Locul III in clasamentul general, dupa Caraiman Cimpina (Locul I) si CPNT Brasov (Locul II). Onestenii au participat cu o delegatie alcatuita din 25 de persoane, dintre care 18 tineri sub 20 de ani. “Este editia a III-a a Montaniadei, organizata de Asociatia Turistica Ghizii Rominiei din Bucuresti, care aduce o altfel de abordare a turismului montan, prin prezenta unor probe de park adventure care au atras foarte multi concurenti, veniti din toate colturile tarii – ne-a precizat presedintele clubului onestean, Gheorghe Istrate. Avind experienta anilor 2008 si 2009, am abordat cu cea mai mare seriozitate aceasta competitie, si rezultatele au venit, in ciuda unor schimbari majore in componenta echipajelor. Daca in 2009 am ocupat Locul II la general, in anul 2010 venim pe Locul III si urcam pe podium”. Onestenii au reusit sa se impuna in probele de orientare turistica – baieti (Aris Prisecaru, Locul I) si rodeo (Nicoleta Chirila, Locul I), dar au obtinut rezultate bune si la aruncarea busteanului (Alexandra Birgaoanu, Locul II), tras cu arcul (Victor Mihaila – Locul III si Andrei Munteanu – Locul IV), proba surpriza (Locul III), alpinism teoretic (Calin Mocanu, Locul III) si cros montan (Adelina Borda si Aris Prisecaru, ambii pe Locul IV). Onestenii au mai primit si cupa cistigata cu o etapa inainte, la Trofeul Brasovului, cind clubul “Sandru” a ocupat Locul III, dar numai dupa interventia federatiei de specialitate, care a retrogradat asociatia Verde Galati, ce fusese descalificata la proba de orientare turistica. Insa organizatorul competitiei, Floare de Colt Brasov, nu a mai scazut punctele corespunzatoare acestei probe si a pastrat asociatia Verde Galati pe Locul III, fapt care a stirnit proteste din partea onestenilor si interventia Federatiei Romane de Turism si Ecologie. Astfel, clubul “Sandru” a urcat pe treapta a treia a podiumului de premiere, iar presedintele clubului din Brasov, Olimpiu Pop, a recuperat cupa ce ajunsese la Galati si a inminat-o onestenilor, cu ocazia Trofeului Montaniada. Urmeaza etapele VI si VII din campionat, Trofeul Albatros si Trofeul Sandru, in perioadele 22 – 25 iulie si 5 – 8 august, iar ultima dintre acestea, organizat de clubul onestean, se va desfasura in Muntii Nemira, in zona statiunii Slanic Moldova. (George MARTIN)




Share |
Romanian flagItalian flagEnglish flagFrench flagSpanish flagPolish flagHungarian flag

Ar trebui reintrodusa pedeapsa cu moartea?

Rezultate

Loading ... Loading ...
Visited 336 times, 1 so far today


4 Comentarii la “Clubul “Sandru” din Onesti, pe Locul III la Trofeul Montaniada”

  • nimeni wrote on 15 Iulie, 2010, 14:53

    daca ati ajuns sa va laudati cu locul 1 la rodeo luat de o fetita de 6 ani…ati ajuns rau tare….unde sunt rezultatele la probele principale?! stima baiatului de la orientare.in rest…Oricum, felicitari pentru rezultat!

  • sandrulet wrote on 15 Iulie, 2010, 17:15

    Cainele moare de drum lung si ……….de grija altuia!
    nimei , te-ai carecterizat singur.
    oricum, acest nimeni , sau cine o fi sub masca ta de hazliu, n-am primit prin telefon replicile de la umor ce le-ati ha-hait la cultural.
    Noi nu te stimam, mai ales ca nimeni tot nimeni ramane!!

    vi de nicaieri si nimeni te numesti

  • sandrulet wrote on 15 Iulie, 2010, 17:40

    Apropo, de ce ne mai intoxici cu mirosul tau de sconx? de ce crezi ca te ocolesc copiii? de aceea ha-hai peste tot, mai bine ai face ceva, decat sa -ti pierzi timpul chinuind fetele!

  • Andrei wrote on 16 Iulie, 2010, 0:25

    Ati si sarit ca ars. Inseamna ca intr-adevar rezultatul va nemultumeste.

Designed by Ahmad Fouad Modified by ContraSENS
sati.jpg ziare