29 Oct 2008

Traian Basescu a inspectat santierul de la Saucesti

Share This
PUB
BLOGURI AFILIATE
Mircea Fechet

- presedintele s-a declarat multumit de cum au inaintat lucrarile si a felicitat autoritatile – el a trecut si pe la batrina care a beneficat de ajutor prezindential, iar o alta babuta i-a spus ca este mai frumos viu decit la televizor

Presedintele Traian Basescu a vizitat, din nou, ieri, casele sinistratilor din Saucesti. Nici nu s-a anuntat bine vizita premierului Calin Popescu Tariceanu, de joi 30 octombrie, ca presedintele s-a urcat in elicopter, a plantat un pom la Suceava si a descins la Saucesti. A fost intimpinat de prefectul Claudiu Serban, care a facut o radiografie a ceea ce se intimpla la Saucesti. Prefectul l-a informat pe seful statului cite firme lucreaza, cite case sint aproape gata, la cite se lucreaza la pereti, la acoperis sau la care abia s-a ridicat putin din fundatie. “Observ ca sint case la acoperis, dar unele doar cu putin au inaintat de la fundatie. Banuiesc ca, totusi, exista un grafic si ca vor fi gata la timp”, i-a spus presedintele Basescu prefectului de Bacau. Presedintele a mers la pas pe ulitele din sat si a stat de vorba cu oamenii. O batrinica s-a desprins din multime si i-a dat o hirtiuta, asemanatoare cu un cupon de pensie. “Sintem multumiti, nu ne mai plingem, casa este aproape gata!”, a spus o femeie. O alta localnica a inceput sa se plinga de veniturile mici, dar Basescu i-a taiat scurt macaroana. “Casa e gata? Atunci, sa te muti sanatoasa in ea cu copiii si sa fii sanatoasa!”, a spus seful statului.

“Sinteti mai frumos viu decit la televizor!”

Vizita presedintelui a scos in strada puhoi de sateni. O batrina s-a uitat la seful statului si, fericita, cind acesta a ajuns in dreptul ei si a salutat-o, i-a spus: “sinteti mai frumos viu decit la televizor. Nu v-am vazut decit la televizor, dar niciodata viu”. Seful statului a zimbit si i-a spus ca si el se bucura ca este inca viu. “Cum, mamaie, nu m-ai vazut niciodata viu?!”, a izbucnit, in risu-i caracteristic, Traian Basescu. Nu a plecat din Saucesti fara sa treaca si pe la Sofia Rusu, batrina care a avut gata prima casa din sat, cea facuta din banii dati de Basescu, ramasi de la referendum. “A venit sotia cu patul? Sinteti multumita?”, a intrebat-o pe batrina Basescu. “A venit, mi-a adus chiar si veioza si rame de fotografii. Sa va dea Dumnezeu sanatate!”, a replicat tanti Sofia, invitindu-l pe seful statului sa vada cum s-a gospodarit.

Multumit de case

La finalul vizitei, Traian Basescu a dat scurte declaratii de presa. “Felicit autoritatile pentru modul in care s-au implicat si stadiul in care s-a ajuns cu reconstructia caselor. Daca 30 noiembrie era termenul limita, am aflat aici cu bucurie ca locuintele vor fi gata pina la 20 noiembrie”, a declarat seful statului.


web design


6 Comentarii
Spune
  1. ... says:

    mama ei de campanie electorala! gigi, ciobanul sef a facut on sat dupa inundatii si a luat teapa… nerecunoscatori romanii astia.

  2. sorin ionescu says:

    …se zvoneste prin sat ca tanti cu casa ridicata la ordinul Presedintelui i-ar fi amanta.Asa o fi?Oricum ,tanti Sofia,cu casa terminata “la cheie”sfideaza pe ceilalti localnici sinistrati,care dardaie de frig,in soproane improvizate.

  3. Anonymous says:

    da…sigur e amanta, daca nu cumva si consiliera pe probleme de agricultura, rivala celeilalte”dive”, elena udrea!

  4. mariana says:

    poate cu ocazia vizitelor electorale se v-a spune oamenilor cine si cum vor fi finalizate casele.
    Daca se vor preda la rosu oamenii batrani si cu resurse financiare mici nu vor putea locui in ele la iarna.
    Oare le v-a spune cineva?
    Sau ii vor lasa sa se bucure doar sa le priveasca de afara?

  5. GEORGE says:

    Cea mai ipocrita si perfida personalitate pe care o are Romania, acest Basescu al plaiului mioritic!!!!!!!! Stau si ma intreb, oare cat va mai poate pacali acest peervers al politicii? Tot ce face, face numai pentru scor electorat ignorand cele mai elementare si mai importante interese ale noastre!!!!

  6. niciolaescu says:

    cata ipocrizie!!!!!!! pai TARICEANU,FOSTUL PREFECT DE
    BACAU, PRESEDINTELE C,J BACAU SI PRIMARUL COMUNEI SAUCESTI AR TREBUI SA-I PUPE TALPILE ACESTUI JOLY JOKER, pentru ca nu i-a bagat la bulau
    pentru distrugerile facute de SIRET pe fondul neglijentei
    lor.venirea lui cred ca e din cauza patimei mai vechi.acolo
    in comuna satenii ,acum toamna sunt mari gospodari……

  • Trei in zece zile

    Probabil e un record absolut: trei ministri ai Educatiei in numai zece zile nu e de ici de colo. Poate cei numiti si care au fost nevoiti sa renunte la functie or fi sau nu vinovati; deocamdata nu s-a pronuntat nici o instanta. Ceea ce e de mirare este Continuare...


sati.jpg ziare