Şi în această perioadă, credincioşii ortodocşi băcăuani vor putea participa la slujba Sfântului Maslu oficiată la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” de la Valea Budului . Rugăciunile specifice Tainei Sfântului Maslu vor fi rostite de către Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi, în biserica metocului aflat la 16 km de Bacău pe drumul DN2G spre Moineşti, vineri, 25 iulie, începând cu ora 19. Alături de aceste lucrări sfinte săvârşite în numele Sfintei Treimi, prin care se împărtăşeşte credinciosului bolnav harul nevăzut al tămăduirii sau uşurării suferinţelor trupeşti, Preasfinţitul episcop Ioachim va citi şi rugăciuni de trebuinţă pentru toţi creştinii.
Lasă un răspuns