Psiholog clinician – psihoterapeut
www.psihoterapiebacau.ro
Observăm cum în zilele noastre tot mai multe familii se destramă. Numărul divorţurilor creşte tot mai mult de la an la an şi acest lucru ne sperie. Avem impresia că un cuplu este fericit, dar aflăm în scurt timp că cei doi au divorţat. Ce se întâmplă?
Trebuie să înţelegem că decizia de a divorţa nu apare niciodată peste noapte, ci este rezultatul final al multor ani de nefericire, nemulţumire şi conflicte. Cauzele divorţului sunt variate, de la incompatibilitatea între parteneri existentă de la începutul relaţiei, la faptul că cei doi nu au reuşit să depăşească stresul produs de apariţia copiilor, de problemele de la serviciu, de problemele financiare sau de înaintarea în vârstă. De multe ori, persoanele cu probleme în cuplu amână decizia de a divorţa mulţi ani, păstrând însă în suflet durerea, frustrările şi dorinţa de a-şi reface viaţa alături de altcineva.
O relaţie de cuplu trece prin mai multe etape până a ajunge la divorţ. Mai întâi, unul dintre parteneri începe să aibă îndoieli legate de starea relaţiei şi de viitorul ei, aşa că, treptat, se îndepărtează de familie şi îşi ocupă timpul cu activităţi independente. Mângâierile, îmbrăţişările şi chiar relaţiile intime nu îl mai interesează, rămâne rece şi nu răspunde partenerului la astfel de gesturi. E posibil ca în această etapă să apară relaţiile extraconjugale. Partenerul nesatisfăcut va căuta să îşi dovedească faptul că este încă atractiv şi plăcut. Va dori să îşi testeze limitele şi potenţialul, încercând în acelaşi timp să tragă un semnal de alarmă soţului/soţiei.
Copiii simt aceste schimbări. Îşi dau seama că părinţii se distanţează şi deseori se detaşează de părintele care se îndepărtează şi se aliază cu celălalt părinte. În această etapă a relaţiei, soţul care se distanţează ar trebui să fie sincer şi clar. Să discute cu partenerul despre ceea ce se întâmplă, să comunice ceea ce doreşte. Este foarte important să nu folosească copiii pentru a-şi alina durerea sau pentru a-l răni pe celălalt soţ. E bine ca cei doi părinţi să îşi ajute copiii să înţeleagă ce se întâmplă şi să nu îi facă să se simtă vinovaţi pentru problemele adulţilor. Copiii trebuie încurajaţi să petreacă timp cu prietenii, să facă activităţi plăcute şi să îşi exprime sentimentele.
Urmează procesul separării, când cei doi soţi îşi imaginează cum ar fi să trăiască unul fără celălalt. Se gândesc unde vor locui, cum îşi vor reface viaţa, dacă se vor întoarce la părinţi, îşi imaginează o viitoare relaţie amoroasă cu altcineva sau văd lucrurile ca pe o ocazie de a-şi continua studiile sau de a avansa în carieră. Deşi îşi imaginează viitorul în tot felul de variante, se gândesc şi la singurătate, la vina pe care o vor simţi dacă îşi părăsesc familia, la faptul că îi vor dezamăgi pe ceilalţi sau că vor trebui să îşi asume rolul de părinte singur. Dacă se hotărăsc să locuiască separat, ar fi indicat ca cei doi să cadă de acord asupra unor aspecte cum ar fi: care dintre soţi se mută, cum vor împărţi responsabilităţile financiare, unde vor locui copiii, cât de mult timp vor petrece împreună. După ce stabilesc toate aceste lucruri,e bine să îi informeze pe copii. În această perioadă, cei doi soţi îşi dau seama că divorţul nu mai poate fi evitat. Soţul plecat trăieşte sentimentul pierderii pentru că îi lipsesc copiii, simte dezaprobarea din partea celorlalţi şi vina legată de abandonul familiei, dar va începe să îşi planifice o viaţă separată şi va simţi o uşurare atunci când totul se va încheia.
Cei doi parteneri ar trebui să aibă grijă să nu îşi desconsidere fostul soţ în faţa copiilor, să nu îl vorbească de rău. E foarte important să nu folosească copiii ca pe nişte obiecte de schimb în negocierile de divorţ. Ar fi bine ca timpul petrecut cu cei mici să fie aproximativ egal. Copiii trebuie încurajaţi să îşi exprime sentimentele legate de separarea părinţilor, fără a fi criticaţi sau judecaţi. E de dorit ca ambii părinţi să le răspundă micuţilor la întrebările legate de divorţ şi să nu se ferească să îşi exprime propriile sentimente. Copiii nu trebuie folosiţi de unul dintre părinţi pentru a comunica sau a-l spiona pe celălalt.
După terminarea divorţului, ambii parteneri vor trebui să se adapteze la noua viaţă şi la noul statut. E bine ca fiecare să dezvolte noi legături sociale, să îşi facă noi prieteni. Pot participa la cursuri, conferinţe, spectacole sau orice alte activităţi care le vor permite să cunoască oameni noi. Ar fi bine să analizeze care au fost factorii care au contribuit la eşecul căsătoriei, pentru a evita ca acest lucru să se repete. E important să îşi clarifice ce doresc de la o viitoare relaţie, ce schimbări ar trebui să facă pentru a avea la un moment dat o relaţie aşa cum îşi doresc. Să îşi răspundă la întrebarea: de ce fel de partener au nevoie pentru a fi fericiţi?
Divorţul nu este o etapă prin care ne dorim să trecem în viaţă, iar singurătatea ne aduce în minte doar tristeţe, durere, nemulţumire, sentimentul eşecului şi regret. Dar dacă la un moment dat vom fi puşi în faţa unei astfel de situaţii, e important să ştim că sunt soluţii pentru un divorţ sănătos, atât pentru noi cât şi pentru copiii noştri.
Un psiholog ne poate însoţi în procesul de vindecare şi ne poate sprijini fără să ne judece, indiferent dacă suntem în poziţia celui care părăseşte sau celui părăsit.
Vă aştept pentru mai multe informaţii pe site-ul www.psihoterapiebacau.ro şi pe blog: blog.psihologiebacau.ro.
eu a zis
Va mai astept cu solutii salvatoare pt mentinerea casatoriei. In plus, bucura si pe Dumnezeu. Mult succes!