Încercând să aducă mai aproape lumea viitorului imaginată de Isaac Asimov, viitorii ingineri pregătiţi la Facultatea de Inginerie din cadrul Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău îşi prezintă proiectele de diplomă la programul de studii Mecatronică.
Miercuri, 16 iulie, dis-de-dimineaţă, aceştia îşi vor prezenta aplicaţiile practice, rodul muncii şi priceperii lor. Roboţi de diferite dimensiuni şi cu diferite utilizări vor fi prezentaţi dovedindu-şi aplicabilitatea în cadrul Laboratorului de Energii Neconvenţionale din campusul universităţii. „În premieră, vor fi prezentate prototipurile a două automobile cu propulsie – se face referire în comunicatul remis redacţiei Ziarului de Bacău de către decanul Facultăţii de Inginerie, profesor doctor inginer Carol Schnakovszky – proiecte participante la concursuri internaţionale, creaţii ale studenţior de la Mecatronică”.
Lasă un răspuns